Buchetul de flori pentru mirese nu a existat dintotdeauna. În antichitate miresele nu purtau buchete de flori, ci ghirlande împletite din diverse plante pătrunzător mirositoare. Aceste ghirlande se purtau in par, rolul lor fiind acela de a izgoni spiritele rele, pentru a nu răni mireasa intr-o zi atât de specială.
Cu timpul, aceasta ghirlandă s-a transformat în tradiționalele buchete de flori pe care le cunoaștem cu toții. În perioada lor de început, buchetele mai păstrau încă in compoziția lor ierburi puternic mirositoare ca mărarul, plantă care era consumata de către miri in timpul ceremoniei, considerându-se că intensifică apetitul sexual.
Buchetul care conține și flori nu doar plante, apare pentru prima data în 1840, cu ocazia căsătoriei prințului Albert cu regina Victoria. Primul buchet era mic ca dimensiune si avea o formă rotundă.
La începutul secolului XX, buchetele extravagante arătau că mireasa face parte dintr-o clasă socială superioara. În anii ’20, miresele sofisticate selectau un buchet din cale sau un buchet mic si rotund, cel mai des din orhidee.
La ineptul anilor ’30, miresele purtau pe braț flori cu coadă lungă precum gladiole, mixandre (matthiola incana) și crini, însă odată ajunși la sfârșitul decadei simplitatea și-a recâștigat locul, buchetele devenind mult mai mici și fiind realizate din flori de azalee, violete si panseluțe.
În timpul celui de-al doilea război mondial, când florile erau extrem de rare, miresele purtau în ziua ceremoniei buchete nu mari compuse din câteva flori de crin sau fire de trandafir sălbatic.
Femeia „flower child” a anilor ’70 aduna un buchet de flori de câmp ca o declarație a convingerilor și spiritului său libertin.
Chiar și astăzi, designerii florali tratează buchetul miresei ca pe un obiect de arta pentru că acesta vine ca o semnătura stilistică a miresei, menit să completeze, împreuna cu voalul, bijuteriile, coafura aleasa, întregul complex artistic din ziua nunții.